Limba şi literatura română. Manual pentru clasa a VI-a
Lucrarea este avizată de Ministerul Educației Naționale prin OM: 5022/06.07.2023
Autori: Dumitrița Stoica, Ramona Jitaru , Natașa-Delia Maier, Laura Neacșu, Viorica Oleinic, Alina Petri, Ioana Trempe
Format 20,50 x 26 cm, 224 pagini
Cinci motive pentru a alege manualul:
- Liantul tematic al manualului este povestea. În forme variate, lecțiile din cele patru domenii de conținut reiau această temă. Dincolo de caracterul atractiv al temei, ea este, de fapt, o veritabilă poartă de intrare în imaginarul literar și-n jocul fanteziei și-al reflecției referitoare la valori și relațiile dintre oameni, cu mijloace adecvate vârstei elevilor. În plus, permite un grad mai mare de originalitate decât de obicei la nivelul activităților de învățare propuse.
- Texte bine alese, ofertante atât la nivelul valorii estetice (textele literare), cât și la acela al varietății limbajelor și al deschiderii către experiența de viață a elevilor.
- Este remarcabil, înainte de toate, echilibrul benefic între vechi și nou. Textele literare alese aparțin fie unor autori clasici (Vasile Alecsandri, Alecu Donici, Barbu Delavrancea, Cezar Petrescu etc.), fie unor contemporani (Simona Antonescu, Dan Coman, Moni Stănilă). În toate cazurile, este vorba de texte „frumoase” nu doar în sens estetic, ci și prin conținutul lor în același timp simplu și rafinat, ludic și grav, accesibil și sursă veritabilă de problematizare. La fel de interesante sunt textele-suport de la lecțiile de limbă română, redactare și comunicare, în cazul cărora s-a acordat o atenție sporită problemelor de exprimare corectă.
- Activități de învățare multiple și variate, la intersecția metodelor tradiționale și moderne, cu accentul pus pe dialog, pe implicarea activă a elevilor.
- Confort vizual: manualul utilizează o paletă cromatică diferită pentru fiecare domeniu de învățare și ilustrații variate, atractive, cu funcții multiple (expresivitate vizuală, informație, mesaj simbolic, umor, ludic). Ilustrațiile contribuie, în felul acesta, atât la educația estetică a elevilor, cât și la îmbogățirea experienței lor de cunoaștere.