CITITUL NE FACE MAI BUNI. Smart Age 2024-2025
octombrie 1, 2024 - mai 10, 2025
REGULAMENT Concurs de booktrailere dedicat elevilor din clasele a V-a şi a VI-a
Proiect educațional inițiat de Asociația Corint ProEducație în parteneriat cu Grupul Editorial Corint.
TEMA PROIECTULUI
LECTURA – alternativă de petrecere a timpului liber și de împărtășire a experiențelor de cunoaștere
OBIECTIVELE PROIECTULUI
- Formarea interesului pentru lectură în rândul elevilor, prin practici educațional-stimulative, cât și identificarea beneficiilor lecturii ca abilitate de viață, de dezvoltare personală și de acces la cultură.
- Stimularea și încurajarea la lectura pe baza unor concursuri de creație și scriere literară.
REGULAMENT DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI pentru CLUBUL DE CARTE SMART AGE 2024-2025
Lecturi recomandate elevilor din clasele V-VII
Tema concursului – TRANSFORMĂ CARTEA PREFERATĂ ÎNTR-UN VIDEO. BOOKTRAILER-UL ANULUI LA CORINT JUNIOR.
Ce este un booktrailer?
- Prin booktrailer înțelegem reclama unei cărți, realizată printr-un video sau un mix de imagini, cuvinte, sunete, având ca scop îndemnul la lectură. Booktrailerul vorbește, practic, despre o carte care merită să fie citită.
- Un booktrailer poate fi: un video bazat pe un scenariu; un video care să conțină slide-uri cu citate din carte, informații relevante despre autor, ilustrații din carte; un film de animație.
- Numărul de membri al unei echipe poate varia până la maximum patru elevi. Fiecare membru al echipei trebuie să lectureze cartea din concurs.
- Durata booktrailer-ului trebuie să fie între 2 și 3 minute.
- Booktrailer-ul trebuie să conțină obligatoriu numele elevilor din echipă, titlul și autorul cărții, numele profesorului-coordonator.
- Profesorul-coordonator va selecta doar booktrailer-ele care se încadrează în specificațiile de mai sus. Acestea vor fi trimise la adresele de e-mail redactie@corintjunior.ro / scoli@edituracorint.ro, specificând la subiect Particip la concursul SMART AGE.
- Fiecare creație va conține titlul cărții, numele elevului, clasa, școala, localitatea, județul și numele profesorului-coordonator.
- Perioada de desfășurare: octombrie 2024 – 10 mai 2025.
Consultați Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.