CITITUL NE FACE MAI BUNI. Aventură&Mister 2024-2025
octombrie 1, 2024 - mai 10, 2025
REGULAMENT Concurs de scriere creativă dedicat elevilor din clasele a III-a şi a IV-a
Proiect educațional inițiat de Asociația Corint ProEducație în parteneriat cu Grupul Editorial Corint.
TEMA PROIECTULUI
LECTURA – alternativă de petrecere a timpului liber și de împărtășire a experiențelor de cunoaștere
OBIECTIVELE PROIECTULUI
- Formarea interesului pentru lectură în rândul elevilor, prin practici educațional-stimulative, cât și identificarea beneficiilor lecturii ca abilitate de viață, de dezvoltare personală și de acces la cultură.
- Stimularea și încurajarea la lectura pe baza unor concursuri de creație și scriere literară.
REGULAMENT DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI pentru CLUBUL DE CARTE AVENTURĂ&MISTER
Lecturi recomandate elevilor din clasele a III-a și a IV-a
- Denumirea concursului – Imaginează-ți o poveste în care misterul să fie ingredientul principal!
- Fiecare elev va realiza doar o creație literară originală (fără preluare de text), cu diacritice, inspirat din cartea recomandată în luna respectivă.
- Profesorul-coordonator va selecta doar creațiile literare care se încadrează în tema dată și care se evidențiază prin calitatea scriiturii (coerență, claritate, corectitudine).
- Creațiile elevilor vor fi trimise la adresele de e-mail redactie@corintjunior.ro / scoli@edituracorint.ro, specificând la subiect Particip la concursul AVENTURĂ&MISTER.
- Fiecare creație va conține titlul cărții, numele elevului, clasa, școala, localitatea, județul și numele profesorului-coordonator.
Pentru elevii creativi, care dețin cunoștințe digitale, am pregătit concursul BOOK TRAILER-UL ANULUI LA CORINT! TRANSFORMĂ CARTEA PREFERATĂ ÎNTR-UN VIDEO!
CE ESTE UN BOOK TRAILER?
- Prin book trailer înțelegem reclama unei cărți, realizată printr-un video sau un mix de imagini, cuvinte, sunete, având ca scop îndemnul la lectură. Book trailerul vorbește, practic, despre o carte care merită să fie citită.
- Un book trailer poate fi: un video bazat pe un scenariu; un video care să conțină slide-uri cu citate din carte, informații relevante despre autor, ilustrații din carte; un film de animație.
- Numărul de membri al unei echipe poate varia până la maximum patru elevi. Fiecare membru al echipei trebuie să lectureze cartea din concurs.
- Durata book trailer-ului trebuie să fie între 2 și 3 minute.
- Book trailer-ul trebuie să conțină obligatoriu numele elevilor din echipă, titlul și autorul cărții, numele profesorului-coordonator.
- Profesorul-coordonator va selecta doar book trailer-ele care se încadrează în specificațiile de mai sus.
- Creațiile elevilor vor fi trimise la adresele de e-mail redactie@corintjunior.ro / scoli@edituracorint.ro, specificând la subiect Particip la concursul de book trailere AVENTURĂ&MISTER.
- Fiecare creație va conține titlul cărții, numele elevului, clasa, școala, localitatea, județul și numele profesorului-coordonator.
- Perioada de desfășurare: octombrie 2024 – 10 mai 2025.
Consultați Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.