Aventuri matematice în Roma antică – clasele III-IV
Matematica este un exercițiu al minții. Este o disciplină care îi ajută pe copii să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor, să găsească un sens pentru ceea ce îi înconjoară, să afle că totul se află într-un echilibru perfect matematic.
Modernizarea învățământului matematic presupune ca metoda tradițională de a transmite rigid cunoștințele să facă loc unei abordări noi, interdisciplinare, cu modalități atractive de transmitere a informațiilor matematice și a sarcinilor de lucru.
Aventuri matematice în Roma antică este o lucrare care asigură atât dezvoltarea cunoștințelor matematice ale elevilor, cât și pe cele de cultură generală. Le asigură îmbogățirea vocabularului și, în același timp, favorizează dezvoltarea complexă a personalității lor.
Exercițiile și jocurile propuse spre rezolvare sunt în concordanță cu programa școlară în vigoare pentru clasele a III-a și a IV-a, nivelul fiind marcat diferit pentru ca elevii ambelor clase să le poată parcurge.
Aventuri matematice în Roma antică le va oferi micilor școlari un mod simplu și distractiv de a învăța cifrele romane și de afla o mulțime de informații despre romani și Roma antică!
„Aveți în față un nou titlu din seria Aventuri matematice, de data aceasta, în Roma antică. Consider că este o abordare esențială atașarea noțiunilor de matematică elementară de apariția lor în istoria culturii și de cadrul social în care au fost dezvoltate. Pentru elevii claselor a III-a și a IV-a, a pune laolaltă istoria, matematica și alte domenii ale cunoașterii constituie probabil cea mai bună cale de a-i atrage.
Cartea este, de fapt, o poveste care ascunde un șir de lecții interactive despre cifrele romane și aritmetica lor. Aceste cifre denotă o logică impecabilă a oamenilor Antichității, ușor de abordat la vârsta claselor primare. Noțiunile sunt încadrate în istoria vremii, cu tot ceea ce a oferit aceasta mai încântător: literatură, vestigii, artă, matematică etc., atât de importante pentru mileniile următoare, și mai ales pentru sentimentele de latinitate ale românilor.”
Radu Gologan, Președintele Societății de Științe Matematice din România
Autor: Corina Andrei
E un auxiliar inovator, util în relația părinte–copil și în aceea profesor–elev.
Aventuri matematice în Roma antică le va oferi micilor școlari un mod simplu și distractiv de a învăța cifrele romane și de afla o mulțime de informații despre romani și Roma antică!